Prezentul volum cuprinde atât articole și lucrări științifice ce vizează aspectele teoretice și practice ale didacticii limbii franceze contemporane, cât și modele de proiecte didactice, fișe de lucru și de exerciții, fișe de activități, care transpun conținuturile lexicale, gramaticale, de cultură și civilizație prevăzute în programele școlare în tipuri de activități adaptate nevoilor de comunicare din viața de zi cu zi ale elevilor de gimnaziu și de liceu.
ARGUMENT
Simpozionul organizat la nivel județean are drept scop reunirea cadrelor didactice
de limba franceză într-un cadru prielnic dialogului, schimbului de idei și de
experiențe didactice, metodice și pedagogice, concretizate în lucrări metodico
- științifice care să se constituie într-un suport real atât pentru profesorii
debutanți cât și pentru cei mai experimentați.
OBIECTIVELE GENERALE se
referă la :
- Promovarea dialogului între profesorii de limba franceză din județul Maramureș și din țară, în vederea asigurării unui proces instructiv- educativ eficient și calitativ.
- Prezentarea unor metode, strategii și tehnici inovatoare – moderne în predarea limbii franceze.
GRUPUL ȚINTĂ : Profesori de limba franceză din
învățământul gimnazial și liceal din județul Maramureș.
REGULAMENT ȘI CONDIȚII DE
PARTICIPARE:
Participarea la Simpozionul județean presupune redactarea unei lucrări științifice pe baza experienței în predarea
limbilor străine, experiență dobândită la catedră sau cu ocazia participării la
stagii și cursuri de formare (de pildă. : prezentarea de
tehnici și procedee inovatoare în predarea limbii franceze, realizarea de
proiecte de lecție / secvențe didactice, fișe de lucru, organizarea și
coordonarea de proiecte educaționale interșcolare/ interjudețene/ naționale din
sfera culturii și civilizației franceze, redactarea și utilizarea de instrumente
de evaluare a competențelor orale și scrise, exploatarea unor documente
autentice, considerații personale asupra noilor tendințe în predarea limbii
franceze etc.).
Lucrarea va pune accent pe aspectele practice și
va conține de preferință 1/3 noțiuni teoretice și 2/3 informații practice:
Se vor respecta următoarele cerințe :
- Respectarea tematicii
- Originalitatea lucrărilor științifice prezentate.
- Coerența și coeziunea textului.
- Corectitudinea exprimării în limba franceză.
Pentru prezentarea unei lucrări în plen, se va trimite pe
adresa de e-mail: tropheesdescollegiens@gmail.com : fişa
de înscriere, un rezumat al lucrării (5-10 rânduri în limba franceză)
sau o prezentare PowerPoint cu o durată de maxim 5 minute.
Pentru publicarea în volum se va trimite pe adresa de e-mail: tropheesdescollegiens@gmail.com : fişa de
înscriere, rezumatul lucrării
(5-10 rânduri în limba franceză), textul integral pentru publicare (maxim 3-4pagini A4).
Pentru cadrele didactice din județul Maramureș se recomandă participarea
directă.
În vederea publicării în volumul cu ISBN, lucrările
vor fi ține cont de următoarele cerințe:
- Lucrările vor fi redactate în format A4 și vor avea maxim 3-4 pagini;
- Titlul va fi scris cu majuscule TNR 14, bold, centrat;
- La două rânduri, aliniat dreapta cu caractere TNR 12, vor fi trecute numele și prenumele cadrului didactic, specialitatea și instituția de învățământ unde își desfășoară activitatea;
- Cuvintele cheie vor fi scrise un rând mai jos cu caractere Times New Roman 12 Bold.
- Rezumatul va fi scris un rând mai jos cu caractere Times New Roman 12
- Textul lucrării se va scrie la două rânduri de Rezumat, cu caractere TNR 12, distanța între rânduri de 1pt, aliniat „justify”, margini de 2;
- Lucrarea va conține semnele diacritice specifice limbii franceze;
- Referințele bibliografice și adresele site-urilor se vor consemna la sfârșitul lucrării după următorul model: nume și prenume autor, titlul lucrării, editura, orașul, anul, pagina;
- Responsabilitatea pentru conținutul și corectitudinea științifică a lucrărilor revine exclusiv autorilor acestora.
- Se va pune accent pe aspectul practic, partea teoretică nu va depăşi 1/3 din lucrare
Participanții și autorii își asumă întreaga responsabilitate pentru
rigoarea științifică și originalitatea lucrărilor prezentate!
NU se percepe taxă de participare !